Am poveşti de adormit nelinişti pentru sinusurile tale cotropite de răceală ; dacă le convingi să mă inspire,promit că nu mai las niciodată aerul să-mi sesizeze absenţa şi să se golească. Vino să te culci în realitatea mea... capul tău în poala iluziilor mele dezpietrificate, mâinile tale răsfirate să-mi cotrobăie părul după perne sub care să-ţi ascunzi toate zâmbetele pentru care vrei "bună dimineaţa",buzele tale să-şi întindă aşternutul în urechile mele chioare,iar glasul tău să-mi coase leagăne pentru fiecare cântec...
Pentru că ai fost cu mine din prima noapte din prima zi şi în căuşul pleoapelor mele te-am crescut să-ncapi bine în buzunarul din piept.
Şi cum ai adus tu zori de zi zorului însăşi?
Şi cum suflii tu în valuri marea pe gâtul meu şi se prelinge prin tunelul de vertebre şi îmi spumegă pe tălpi?
Şi cum o să-ţi căptuşeşti braţele pe trupul meu ca să nu mai trăiesc cu toamna-n sân să nu-mi pice frunzele?
Degetele tale s-au încârdăşit pe bune cu ale mele.
Privirea ta se dilată blând pe retina mea
şi gura-mi pare să-i preia conturul...
în ce formă urmează să mă torni,
nu se ştie încă.
