"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

vineri, 5 aprilie 2013

Se pune zahar

Uneori imi imaginez ca pamantul nu e locuit de oameni, ci de limbi. Imi place cum totul e un vocabular strain si un joc de cuvinte. Fiecare ii vorbeste celuilalt intr-o limba proprie. Iubitii, de exemplu, au micul lor univers lingvistic, care nu admite translatori. Acolo frazele pot fi scurte,dar grele. Verbele devin dinamici atmosferice, adjectivele au temperatura, substantivele nu admit caz neutru, prepozitiile se cantaresc sub microscop, interjectiile stau sub presiune si vocalele raman fara aer. Intre un el si o ea se spun sensuri. Sensurile traiesc in bula de sticla a iubirii lor. Daca bula e sparta, lumea devine de neinteles. Un Babel derutant  frangerii de inima. Nu e ca si cum i-ai mai putea vorbi cuiva vreodata cu acelasi corp lexical. Tot ceea ce e dupa foste iubiri, sunt cadavre. Ingropam limbi moarte cu neologismele repetatelor indragostiri.

Vorbeam pe limba mea de ceva vreme. Acum m-am decis sa ma instrainez. Pregatesc, de fapt, un viitor asasinat al celor doua cuvinte.

2 comentarii:

  1. E așa de frumos...așa de..fin și drăguț. Îmi induce o stare de nostalgie, de melancoile. Chiar e frumos ce ai spus aici, m-a făcut să mă gândesc la cum limba pe care o vorbim ne etichetează. Iar..felul în care ai personalități elemente ale limbajului m-a uns pe suflețelul meu mic de iubitor se limba română. M-am abonat la blogul tă și sunt sigur că am făcut un lucru bun ^-^ scuze de lungimea comentariului :">

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur că ai lăsat un semn al trecerii tale pe aici!

    RăspundețiȘtergere