Am uitat cum se probează soarele, cum se asortează diminețile cu culoarea mercurului din termometru și cum se sare peste bălțile fanteziste din asfalt. Sunt în anotimpul ăsta mai acasă ca acasă și mă regăsesc bolnavă de-o stângăcie cu care nu mi-a mai fost dat să conviețuiesc. Nu știu cu ce nu mă potrivesc, poate cu timpul ăsta pentru care nu mi-am făurit niciun scop.
Mi s-au bronzat nedumeririle. Cred că mi s-au luat câteva straturi de piele odată cu toate dubiile pe care le-am scos din ecuație. Nu se hidratează inima cu multă apă, poate doar cu o mare pe care anul ăsta o evit cu cele mai bune intenții. Dejunez cu bucurii mărunte și prânzesc în aromă de ceai și cafea. Seară mă mai gândesc să asezonez cu fructe. Nu aș mânca vara decât nopți albe pe pâine, iar ălea cumva să aibă gust de înghețată fierbinte. Revin cu scenarii mai coapte acum. Am la îndemână clipe pe care să le fac memorabile și multe cămări atriale pe care încerc să le umplu. Bucuria e bună la gust.
Răsună în mine vremuri mai calde și-am să-mi țin cuvintele pe aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu