cu greu

dau seama
pentru ceea ce fac, ce simt și ce gândesc.
mulți oameni nu o fac,
dar oamenii la urma urmei fac multe lucruri
cum ar fi baia cu apă caldă.
eu din când în când dau drumul la robinetul albastru.
chiar și în seara asta m-am întrebat pentru a nu știu câta oară
de ce s-a pomenit să ne spălăm cu apă caldă
și nu suportăm apa rece,
așa că am mai făcut o încercare.

bănuiesc că locuim oricum un viitor previzibil.
stăpânim o cadență infailibilă către un sfârșit.
uneori sunt revoltată pe științele exacte
și cât de puțin loc lasă pentru reconsiderare...
de aia mă bucur când mai apare ceva mai rapid
decât viteza luminii în vid
și toate calculele se dau peste cap.
asta nu înseamnă că nu sunt fan al ordinii publice,
al zenului universal,
al așezării genetice a cromozomilor umani.
nu îmi plac mutațiile
pentru că am văzut prea puține bestii frumoase
și prea puține scorpii îmblânzite
fără mușcături la la piept.
cu toate astea,
urâtul e întotdeauna demn de pus la încercare.
fie doar și din revoltă față de adevăr...
nu mai știu când am descoperit că adevărul poate fi nedrept,
că nu înseamnă neapărat bine
și că poate duce lipsă de estetică,
dar trebuie să fi fost un pas mic pentru omenire,
un bocanc intrat cu forța în viața mea.
de asta acum am încredere în minciuni,
dau un oarece credit distorsionărilor reușite
poate pentru că falsul implică orice,
logic vorbind.

nu știu câte iluzii am fost în stare să plăsmuiesc,
mi-a ieșit mereu mai bine să întâmplu realități.
undeva, la granița dintre posibil și imposibil,
eu am făcut un cerc și m-am așezat în el,
un infinit de probabilități cu care m-am legat la cap.
la inimă nu mi-au ajuns prea multe,
pe ea o țin legată ca pe filele de carte
între două coperți...
pe coperta din față scrie "pe aici nu se trece!"
pe cea de-a doua n-am ajuns să scriu -
nu m-am trecut,
nu m-am ajuns prea departe.
încă...
îmi place mereu să adaug acest
ÎNCĂ,
e ca și cum aș prelungi de fiecare data raza mea de cerc
cu câte un gând-lumină în față,
mărindu-mi aria de desfășurare
și intervalul de timp pe care îl ocup.


doar pentru că îmi spun mereu să vreau până pot
și să pot până ce nu mai pot,
iar de acolo să mai pot mult ÎNCĂ,
nu face din mine vreo Ioana D'Arc
sau vreun Nobel pentru pace,
mă face doar să fiu om până la capăt.
mulți nu știu să fie oameni până la capăt,
se opresc undeva pe parcurs
și nu se împlinesc,
doar se rabdă ...
dar la urma urmei, oamenii fac multe lucruri,
cum ar fi baia cu apă caldă.
eu din când în când dau drumul robinetului albastru.