"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

joi, 17 mai 2012

...and new



c-un grăunte de praf ucis răzbesc lumina
ca pe-un corp străin de abisul din mine...
ți-aș spune despre foi că se umplu singure,
dar gândul meu lasă spații libere...
undeva, între nerăbdarea de a te fi iubit destul
și așteptarea de a nu te mai iubi nicicând,
s-au așternut doar fericiri mărunte,
acele pelicule subțiri de crimă
săvârșită fără complice.

momentele care nu sunt timp
sunt cele care mă există,
în rest...dacă e să mă bucur de vreme,
fabric clipe premeditate frumos
și îndeplinite de inerție.
nu mai sunt cea pentru care te puteai nesocoti,
am un maldăr de mădulare inerte
prin care plăsmuirile alunecă mai rar
și mai rece...

mă confesez aerului că nu am uitat
și te mărturisesc așa cum respir:
în continuu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu