propace

lumea era prea ocupată,
dar eu te iubeam printre picături.






undeva , dincolo de rău, dincoace de bine,
e un câmp de luptă
unde inimile oamenilor dau
bătaie în bătaie.


nu știu cum se învinge,
singura mea victorie
a fost că te-am pierdut
și- când alții-și umpleau pieptul
cu panglici colorate și însemne,
în urma eroicelor acte de iubire,
eu îmi lustruiam epoleții uitări
cu cârpele unei istorii infecte -
un lied nibelung fără de inel,
fără de logodnă cu soarta mea
nefăcută să tragă în sorți.
la fiecare paradă de sentimente,
pașii mei stau pe margine, nu defilează -
ei și-au amputat dragostea la datorie,
iar asta nu e o onoare.
să fi fost toată lumea cu toată lumea,
de-ar fi pierit lumea!
eu nu am putut să fiu cu mine toată
și te-am lăsat să fii.



doar bătaia mea de pleoape rămâne veterană de război,
însă toate visele mi-au dezertat de mult.
închid ochii și nu mi-i plâng.
un suflet gol nu-și numără morții.



nu am curaj să opresc lumea din tirul de emotii,
dar printre focuri
eu încă te iubesc.