e mai pueril decât infantil

caut ceva în mine de care să apuc și să trag.

arăt ca o metaforă incoerentă

care frapează prin însăși nonsensul ei cu stil.
mi-aleg să pier pe limba mea,

dar pe gura nimănui

între timp zăpada s-a oprit

să moară.

mi-e cald și mi-e vreme

în prea târziu.


dramele mele nu au ciclu evolutiv,

lor doar le vine menstruația
neregulat.
dramele mele nici măcar nu sunt drame
pentru că eu nu mi-am pimit coletul,
eu doar îmi închipui și exagerez,
exagerez ca să reușesc să simt.

cred că mă car înapoi
din cea care n-am fost niciodată.

câtâ vehemență în mișcarea asta teatrală
de a ajunge la mine.

am rezerve cu cerneală

pentru fiecare pas alb
în necunoscut.

astenie de caracter,
vara asta nu te uit eu.

insipid

nu,nu disper.
asta e doar stăpânirea mea de sine disimulată.

toată sunt la locul meu,
mă lipsesc de niciunde,
mă am din toate părțile.

priviri deshidratate într-un corpuscul ciudat
care mă întregește fără să mă umple:
dor.

ce gust infam are noaptea în care nu-mi stai pe limbă,
în care doar ce s-a dus de tot îți mai spune de mine.


mă dau la fier vechi.
vreau să fiu o tablă-n care bate ploaia.

nu o să creadă nimeni că nu mai sunt printre oameni

Plumb - Cut

noțiunea de aproape de mine
nu există.

lângă

e nimeni

și pretutindeni

ești tu.


orice ar mai fi rămas înăuntrul meu,

nu mișcă.

furtuna de după liniște nu se iscă.

unul din adevăruri este că iubesc jocul puterii

și posibilitatea de a porni răzmerițe de sentimente

care să fie în asentimentul minții.

control?

nu am întâlnit niciodată ceva care să mă împlinească mai mult.

nu mai păstrez în mine decât ce poate rezista în lanțuri.


celălalt adevăr este că pot numai să mă îndrăgostesc de dragoste

și de ideea ei universală.
aș putea să-i fac jocul,
dar asta nu îmi mai îndeajuns,
iar a păstra îndrăgostirea până la iubire

mi-e peste poate.


undeva la granița dintre bine și rău,
prea mult din mine a rămas blocat,
iar resturile s-au aruncat în ambele părți.

chiar dacă totul ar fi tu,

eu aș rămâne eu
și în cele din urmă
nimicul.

cOPT ȘI PE o parte și pe alta

asta nu e de bine și nu știu cum o să iasă. încerc totuși pentru că așa fac mereu. ->
sunt o serie de tentative ale căror rezultat devine derizoriu...

și sunt o sumedenie de idei care nu își vor găsi poate niciodată rostul.

sunt o acumulare de emoții fără baraj.


în același timp , o adunătură de momente pe care mi le amintesc din viitor și le prezic din trecut.


sunt o legătură de cuvinte în mai multe limbi care nu vor elucida niciodată de unde mă trag.

cred cu tărie în albul pe care îl sunt dimineața și-n razele de soare care mă sunt neîndoielnic în fiecare anotimp al zilei.

sunt un orizont cu zăvorul ridicat .

peste el sunt cerul fără de grai terestru, cu libertăți imposibil de învins.

sunt mai mult decât un suflet, sunt un pachet de corduri deja atinse.


e drept să spun că sunt un zâmbet spartan.

am încetat de mult să fiu frumoasa și fac pe bestia.

sunt doza necesară de otravă pentru leacul de fiecare zi.

și sunt exact ceea ce sunt toți, dar asta nu mă oprește să fiu mai eu decât eu.

sunt propriul meu sistem solar.

mai mereu sunt greu de precizat, dar în linii mari nu dau cu virgulă.

sunt o eclipsă și un răsărit.

poate o clepsidră și o busolă.

sunt o faleză de stânci pe care le roade marea...de oameni.

sunt chiar lanul de grâu încărcat cu neghină .

și macul roșu din mijloc.

pasul greșit și căderea peste balustradă , eu sunt.

sunt linia fină dintre bine și rău, deși asta ar putea suna clișeic.

eu zic că sunt totuși un clișeu original .


sunt bla bla blaurile si etcetaera-urile toate strânse la un loc să dea pe plus.

sunt din toate câte ceva și cel mai mult din mine.

uneori, sunt mai mult decât îmi închipui.
sunt și însemn cât un grăunte de praf într-un univers permanent înspăimântător de enorm.

și totuși asta nu mă oprește să fiu ceea ce pot, ceea ce vreau, ceea ce știu, ceea ce spun, ceea ce SIMT.

paradoxal, sunt și ceea e nu pot, ceea ce nu vreau și nu știu sau nu spun, dar niciodată ceea ce NU SIMT.

urăsc tot ceea ce nu sunt ca să pot iubi cu înverșunare tot ceea ce sunt.


PS: nu o să știu niciodată cu siguranță cine mă crește mare.

și sunt cea din poză.

baliverneală lungă de nestare

Protipendada sentimentelor naste rafale

Iar cursul vag al timpului decade

din drepturile copilului.

*

nu e nimic mai atroce

decat eul meu torturat de un altul.

*

Apele mele iar se restrang,

nisip de celuloid

și reciclare de cuvinte.

Sunt mare si ochii mi-s mari,

sap in mine ca in stanca...

Pentru ca niciuN val nu se izbeste de mal,

rămân rece și adâncă.

*

îmi trădez sensul,

niciodată logica.

mi-am slugărit inima

până n-a mai știut să-mi dea ordine,

până când am orbecăit haosul.

am consimțit să fac uz de rațiune.

sunt un aparat stricat

care sâcâie zgomotos

urechea care mi se sprijină de umăr

și sunt un ecran cu purici.

eu nu mă transmit

nu mă afișez,

doar suprasolicit firele

până plesnesc...

e modul meu de a mă rupe

de irealitate.


mai puțin defectă decât mâine,
cu mult mai dereglată decât ieri.
cât de bine dau împachetată!
iar

instrucțiunile spun că funcționez

după parametri normali.

*

infailibil.

ce cuvânt frumos!

și câte alte atâtea sunt.

nu îmi plac cuvintele mai mult

decât ce înseamnă,

dar totuși cedez în fața lor

și totuși pe ele le arunc la înaintare.

și totuși.

INFAILIBIL

e tot ce nu reușesc să înving din mine.

**********************************

să fie asta frica pe care ți-am promis că nu o voi avea?

nu controlez decât incontrolabilul.
ceea ce lovește exact
și pică la țanc

sau cade la fix
are sorți de izbândă
la a căror tragere
eu nu pot participa.

biletele mele dus-întors au fost mereu căștigătoare.
cercul- forma mea ideală.

***

n-am camere aprinse pentru fiecare lumină în care adorm închisă.

mi-e ciudă că pe tavanul meu nu am găsit nicio podea stabilă

și-mi pică pământ în cap atunci când mă uit spre cer.

nu accept plățile în aceeași monedă la fel de bine cum

prefer sumele exacte, nu mă pricep la dat resturi

și nici nu sunt în stare să accept mărunțișuri,

poate doar dacă sunt soulmade .

*******************************************************

am libertatea de a cere să fiu închisă în ea.

eu nu evadez, sunt propria mea cușcă

și propriul meu gardian.

sunt regula numărul unu

și pedeapsa fiecărei abateri din cele N.

m-am izbit de mine tot timpul

și de pereții corpului în care am scrijelit

zi după zi

de câte ori am adormit fără să mulțumesc

pentru că trăiesc.

prizoniera unui destin pentru care

nu se știe câte delicte am comis.

doar gândurile le am fugare,

sufletu-mi stă-n cătușe.

sunt o criminală de gest

și o bine premeditată neintenție

de a-mi ieși la număr

tot ceea ce cuceresc.

****

nu văd capete de țară în imperiul meu mental.
sunt predispusă să rezist în fața intemperiilor sentimentale
și să cred în soarele de după furtună.

*

mă doare capul.
tulburător de amnezic,
însă sesizabil de andrenalin.
un fel de ceață stradală

într-un abu dhabi în miez de vară.

de aici să mi se tragă nestarea?

ce nepotolită foame de sete,

cu tot tacâmul de buze uscate
care nu se potolesc în sec.

ar trebui să vorbesc,
dar mi-e teamă să urlu

și să arăt mai exagerat
decât tușul negru la ochi

în prag de dimineață .

am o mândrie decentă

și-un calm de sine îngâmfat.
o indiferență care nu se tratează

și mulți gărgăuni pe creier
care rod permanent din echilibru meu
TOTAL.


nu,nu.
nici de data asta nu pic.
nu e rău,

e chiar bine

și sunt tot eu,

cea care nu se lasă...

decât de tine,

poate
dacă exasperez prea mult.

are să-mi iasă,
la fel ca de fiecare dată
să pot să vreau
să nu rămân.

*

nu mai pot știi pentru a câta fericire
stau și nu simt nimic acum.

mă achit de datoria
de a suferi cu grație
în deplina discreție
a văzului tuturor
aliteraților.