"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

vineri, 26 aprilie 2013

aaa

Să tratăm problemele punctual
filosofiile luminii au murit la datorie.

lucrurile au un nume pe care trebuiesc spuse.
azi nu ne mai dăm după degete
ni s-a luat toată mâna.


vorbim despre adevăr
ca despre o minciună pierdută în detalii.
ne e sete de viață,
ne secăm trăindu-ne sfârșituri închipuite.
în anestezia generală, clipa doare,
iar restul de suflări ar trebui ușurate,
avem dispoziții necesare să fim ideali,
dar nu le accesăm.
ne avem unii pe alții,
dar ne abandonăm.
suntem singuri pentru că
nu dăm libertății un sens.

marți, 9 aprilie 2013

sesizare

eu nu îmi mai ajung. trebuie să mă satur de tine ca să îmi fiu suficientă din nou.
te încap fără margini. am nevoie de amândoi ca să devin una. una din acele pierderi de sine în bine.
avem de unde pleca unul fără de altul. avem și unde ne întoarce împreună. îmi place să cred că nu aș fi venit pe la mine dacă nu ai fi fost tu aici.

vineri, 5 aprilie 2013

Se pune zahar

Uneori imi imaginez ca pamantul nu e locuit de oameni, ci de limbi. Imi place cum totul e un vocabular strain si un joc de cuvinte. Fiecare ii vorbeste celuilalt intr-o limba proprie. Iubitii, de exemplu, au micul lor univers lingvistic, care nu admite translatori. Acolo frazele pot fi scurte,dar grele. Verbele devin dinamici atmosferice, adjectivele au temperatura, substantivele nu admit caz neutru, prepozitiile se cantaresc sub microscop, interjectiile stau sub presiune si vocalele raman fara aer. Intre un el si o ea se spun sensuri. Sensurile traiesc in bula de sticla a iubirii lor. Daca bula e sparta, lumea devine de neinteles. Un Babel derutant  frangerii de inima. Nu e ca si cum i-ai mai putea vorbi cuiva vreodata cu acelasi corp lexical. Tot ceea ce e dupa foste iubiri, sunt cadavre. Ingropam limbi moarte cu neologismele repetatelor indragostiri.

Vorbeam pe limba mea de ceva vreme. Acum m-am decis sa ma instrainez. Pregatesc, de fapt, un viitor asasinat al celor doua cuvinte.

miercuri, 3 aprilie 2013

cc

I am quite methodical in my madness. I do not beg any pardon for that.
I have been looking for myself. I found the world instead.
There is something within me that many call pride. I call it self-defence, self-awareness. Everyone follows their own folly. I follow mine.

It took me a while to feel warm again. There is a blessed chaos I had forgotten to give birth to.