și eventual, ți-am simțit lipsa în fiecare zi
și tot în fiecare zi mi-am simțit mie lipsa ;
mie, celei care se știa fără tine și nu avea nimic împotrivă.
veștejesc amar de vreme,
cu asta îmi spăl eu păcatele de verde.
mi-am adus aminte să nu te fi cunoscut vreodată
și-am simțit cum se întunecă mai devreme.
nu-mi pică frunzele,
doar fisele ruginite care nu mai intră în tonomatul tăcerii.
nu mai știu cântece de undeva,
dar fredonez ploi cu rime albe
și cumva mi-a intrat pe sub piele
acest monolog absurd al propriei instigări la toamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu