sunt cel mai îndărătnic adevăr al tău, cel cu care noaptea adormi sub pleoape, mocnind...
pentru că din toate câte am fost și îți puteam fi, sunt cea mai trivială răbufnire de dorință pe care subjugi în strădania de a mă traversa...
am puterea să nu mă văd plecată din vămile sufletului tău, ba, mai mult- abia acum învăț să te ascult și să uit de granițe. închipuiește-ți cum ar fi să uiți pentru o clipă cât de pretutindeni îți sunt!
te-ai simți dintr-o dată singur, dar palpabil mai dulce de singur decât în singurătatea asta în care îți sunt așa absent dement prezentă.
nu există perioade de grație, doar un timp insolubil al speranțelor deșarte și-un inert morman de trupuri grele ale visurilor căzute la datorie. câmpul ăsta de luptă nu e decât un teritoriu furat, iar mândriile noastre sunt doar defensive . singurul lucru veritabil în mine e goana asta nebună de a te face posibil.
sunt absurdă și gânzii mi-s surzi, tot încercând să dau rost unei lipse totale de sens, unei iubiri compromise și unui imens și irațional pe-al său nume comun dor, de tine...
De fiecare dată reușești să mă captivezi și să mă propulsezi în lumea imaginară pe care o conturezi. Văd fiecare cuvânt al tău transformându-se în imagine în fața ochilor, și revin cu plăcere pentru mai mult. Îți mulțumesc.
RăspundețiȘtergereM-ai prins!
RăspundețiȘtergere