între DANU şi Timp...

"şi da şi da. şi da şi nu. şi nu nu nu,în niciun caz. mă nu ştiu ,chiar nu ştiu...adică...da...de fapt nu.. mă nu cred... sigurrr NU e aşa... BA DA.?"


ştiu cu siguranţă că ultima dată când i-am vorbit lumii i-am spus că e proastă,superficială şi arogantă...i-am spus că e împiedicată,că a uitat să meargă pe tocuri,că îşi avea şi corsetul rostul lui, că pălăriile stăteau bine şi pe căpuţ de seniorită şi pe cel de sir,i-am spus că e anorexică şi bulimică şi plină de prea mult CODoi ,i-am spus să se mai uite şi la norii pe oblic şi nu pe verticală,i-am explicat că dacă mai înclină cu puţin planetă ne prăpădim de tot şi că cele 2 treimi de apă se vor pierde în univers şi ne inundă plânsul şi că plajele acelei singure treimi terestre vor rămâne fără de suflete văratice ascunse în cochilii, i-am spus că peştii o să rămână fără casă şi că o să trebuiască să le facem respiraţie gură la gură ca să simtă gust de viaţă...
apoi am întrebat-o dacă nu o irită la auz foşnetul hainelor care fac dâre trecând unele pe lângă altele rapid pe stradă uitând să dea mâneca, dacă nu i se pare ironic mirosul inexistent de sentimente ce se scurge din priviri, dacă nu s-a săturat să împingă soarele pe cer şi să nu intre în ochii nimănui,dacă nu are senzaţia că blocurile s-au transformat în rafturi cu jucării ieftine chinezeşti,dacă nu are tendinţa ,ca mine, să caute cheiţa de la spatele păpuşilor ca să le facă să meargă sau să cânte, dacă nu i se pare monstruos cum se hlizesc chipurile în vitrine, dacă nu e inestetic să fie atâtea grădini de stâlpi în loc de copaci? i-am strigat în faţă atâtea că nici nu mai ţineam şirul... la sfârşit mi-a spus s-o las în pace că îi stric somnul aşa că i-am spus "Noapte Bună" şi i-am mototolit hârtiile pe care nu se mai pot scrie basme şi le-am dat foc.

M-am făcut scrum de atunci şi încă mai cred că doar timpul mă suflă spre mai departe...timpul şi o cheiţă care mi se înfige în spate,adâncită fiind în rană de o mână căreia încă nu-i ştiu sărutul.




Snow Patrol - Chasing Cars
Asculta mai multe audio Divertisment

mesaj de ochii lumii şi niciodată de ai tăi.

18 Noiembrie 2009
ora 00:43


De azi te uit şi nu îmi mai pasă! Pun un punct adânc la tot ce s-a întâmplat şi hotărârea e luată,mai fermă ca niciodată.Povestea s-a sfârşit şi nu are nici pe departe acel "happy end" ideal şi clişeic cu care ne amăgim toţi, are un capăt de unde nu ne mai putem întoarce: nu putem schimba ce am fost,ce n-am fost,ce am făcut şi ce nu am făcut,ce am spus şi ce am tăcut,ce am vrut şi nu am putut,ce am greşit,minţit iubit...nimic nimic nimic...DAR putem alege ce vrem să fim şi să facem,iar eu aleg să îmi fie bine fără tine şi sincer încă nu am habar cum o să se întâmple asta,însă va trebui să fie aşa pentru că asta vreau şi merit.


DA. Merit şi altceva în afară de dispreţul şi indiferenţa ta,merit mai mult decât resturile tale de iubire şi minciunile de final cu care ai mânjit totul şi am voie să fiu împăcată cu mine însămi după ce mi-am recunoscut greşelile şi am încercat să le îndrept.Am vrut ca totul să fie bine şi m-am străduit pentru asta,dar tu nu ai apreciat. nu e nimic: ai dreptul să nu ierţi,să nu poţi trece peste,să nu înţelegi, să vrei altceva,să ceri altceva,să AI ALTCEVA,iar eu la fel de bine am dreptul să vreau cel puţin atât şi în plus, am nevoie să rup această legătură bolnăvicioasă dintre noi,să mă îndepărtez,să îmi vindec rănile,să îndrăznesc să sper la timpuri noi şi mai netomnatice, soarele o să răsară iar şi pe autostrada mea cu infinit de multe sensuri.


Şi nu,nu o să regret nimic.Nu o să regret că am fost fericită şi nu o să regret că ţi-am dat rolul principal în basmul ăsta al primei mari iubiri,nici că am dat totul pentru tine pentru că am primit înapoi tot ce mi-am putut dorii,cu oarecare minusuri sau plusuri.

Dar ştii ce am tupeu să îmi mai doresc acum? E simplu,ai să înţelegi : să te las în urmă,într-un loc în care orice ai face să nu mă mai atingă,să nu mă mai doară.


AJUNGE!GATa!S-a dus toooot! A pierit farmecul şi a pierit cel mai frumos sentiment care ne puteam întregii într-un compus unitar al unor jumătăţi perfect complementare. Pentru mine eşti mort şi îngropat în trecut, nu îmi mai eşti,nu îţi mai sunt,nu ne mai suntem.Iar pentru o vreme nu vreau nici să aud de tine,nici să te văd,vreau un goooool imeeenss în care să îmi pierd privirea şi care să îmi permită să iau totul de la capăt pe o pagină nouă a unei alte poveşti,pentru că da,e posibil să nu te mai caut,dar poveştile mi le voi căuta în continuare.


Refuz să mai simt ceva,refuz să mă mai faci să simt ceva.Nu îţi mai permit să faci din mine sau din inima mea orice îţi trece prin cap.Ai fost ce ai fost în felul în care ai fost şi cât ai fost,asta nu voi nega niciodată,însă te-am ştiut pe dinafară şi te-am iubit pe dinăuntru,acum îmi rămâne doar să mă înstrăinez de tine fără a lăsa vreo posibilitate de tangenţă cu cercul vicios al simţirilor tale pe care tindeam să mă învârt la nesfârşit.


Îţi mulţumesc pentru tot,eşti trecut,sunt prezentă iar cu viitorul meu nu ai nimic în comun.
ADIO!


Cu resemnare,
NU-mai A TA
Necunoscută.


PS: e curios cum poate toţi ochii lumii vor citii aceste rânduri şi numai TU,necunoscutule,destinatarule,fosta mea lume,nu vei avea parte de cuvintele mele,de gândurile mele,de dorurile mele...toate stinse de acum.

rău de tine.

ia-ţi timp să vii
şi să pleci...
ia-ţi timp să mă uiţi,
şi să mă iubeşti
în continuare,
ia-ţi timp
până nu mai doare,
ia-ţi timp ca să te iert,
ca să ţip,
să-mi fie dor,
ia-ţi timp ca să
nu-mi fie deloc uşor,
ia-ţi timp ca să amăgim,
să minţim
şi să greşim,
ia-ţi timp până plâng
să-mi prinzi lacrima curgând,
ia-ţi timp până nu mai pot
să-ţi dau timp
să mă omori pe loc.



în prelungirea visurilor mele se întinde realitatea ta şi vezi tu,ea e mai puternică. ea mă trezeşte la viaţă într-un mod agresiv şi dăunător:îmi dă palme cu toate dimineţile lumii şi-mi spune că poveştile au farmec doar pe înserat,că numai noaptea pe sub perne îl găseşti pe Făt Frumos, că ziua n-ai timp să mergi nici de la tine până la tine,că nu e loc să plantăm conştiincios iubirea din doi în doi, că mai sunt câte unii care rămân şi pe dinafară şi fără de pereche...nu,pe bune,sincer,îţi dau dreptate: când faci o crimă nu mai ai cui să-ţi ceri iertare. cum aş putea să-i spun viitorului meu că îmi pare rău că nu l-am lăsat să trăiască? cum să îmi resuscitez povestea când toate cuvintele şi-au piedut aerul? cum să mai repar imaginea aia ideală când toate cioburile ei nu fac decât să mă rănească? Nu ştii niciodată când începi să pierzi, nu ştii niciodată cu adevărat când căştigi,dar e atât de simplu să înţelegi când eşti pierdut şi nu ai nimic de câştigat.

De azi şi până cândva,din nicăieri şi până-n niciodată,din tot nimicul până la ceva,între pretutindeni şi niciunde,de la odată la vreodată, în toate locurile astea rămâne amintirea ta şi-mi pare rău,îmi pare rău că a durut...şi cine ştie cât o să mai doară...

resemnare

Mi-e toamnă atunci când toate sufletele-mi devin frunze şi mă descotorosesc de ele fără să-mi pese cine le va călca în picioare...mi-e toamnă atunci când străzile-s pustii ş reci,iar pe creanga mea goală se preling rapid toate ploile uitării...mi-e toamnă când ştiu că am să-ngheţ şi n-are să mai conteze dacă sunt om,zăpadă,sau om de zăpadă.

a lui,adică a nimănui.

Pe apă...
nu poţi construi case
căci nu se lasă prinsă,
iar cu firul ei nu se coase...
Nici pe nisip nu poţi clădi,
se tot mişcă şi se-ngroapă,
e totuna cu nimicul...
Nici pe idei,nici pe timp,
toate trec fără să ştii,
Nici pe vară că se stinge,
nici p-un foc că ţi-o aprinde...
cred că acum mi-e clar:
o casă trainică nu o poţi construi
aşa...la întâmplare...oriunde.


Şi atunci...spune-mi tu:
Unde mi-e sufletu`?
Şi unde să-ncep să te clădesc
Ca să stau o viaţă sub
Acoperişul iubirii tale?

nepoezie,nenimic,neceva.

"inima e uneori doar un cimitir cu multe gropi"


mâine va fi întotdeauna mai târziu decât azi
şi ieri mult prea devreme...
nu mai e pe niciunde timp
să zăbovim cu-n zâmbet
şi să riscăm să fim fericiţi.

e-atâta toamnă-n jur
că mi se usucă şi privirea.


moartea e colorată,nicidecum neagră cum ne-o închipuim toţi.
tot uitându-mă la marea de frunze,
asta e concluzia la care am ajuns.
numai moartea iubirilor se naşte din non-culori.
cine nu e sigur de-o moarte albă
să caute un om căruia i s-a furat şi ucis iubirea.
vă va spune desigur că a fost
albă,
curată,
imaculată.
doar pentru că nu a avut timp s-o împlinească.

noi restul care avem şi risipim,
care pierdem de bună voie şi nesiliţi de nimeni,
nouă, ne mor iubirile în întuneric
şi nu mai rămâne în urmă
decât o pată neagră...
la urma urmei şi soarele e plin de pete
care apar,
se strâng
şi se înmulţesc
şi totuşi luminează încă
...


dar până când?

iar sufletele
peste care verşi azi o cafea amară,
mâine o beţie cu vin roşu,
poimâine stropeşti noroi
şi tot aşa,
mai departe...
ele,sufletele alea pătate,
se mai pot înălbii,
mai pot ele strălucii?







dacă vrei să înaintezi,mută întâi inima şi apoi pasul!