dacă nu am fost obișnuită să mi se dea pe tavă, acum izbesc cu cele care mai apar de toti peretii. mă încăpățânez să pot singură imposibilul și lumea toată. nu pot să stau în rând, nu am starea necesară. nu mă aliniez, nu știu să stau dreaptă și nu știu să trasez uniform. păcat că sunt atât de dereglată din punct de vedere matematic, nici algebric, nici geometric, eu nu mă pot analiza. sunt ireductibilă și de nemultiplicat ; asta provoacă ravagii în spațiul ăsta strâmt pe unde știu să exist.
nu îmi trebuie mai mult decât cer de la mine. mereu și mereu același EU la care rezum totul. unii zic că greșesc, dar eu numesc greșeală numai încercarea de a te da pe altcineva. nu vreau să cunosc iremediabilul prin îmbolnăvirea mea de egouri străine. al meu e singurul care îmi dă să mănânc și e acolo tot timpul.
sunt sigură pe ceea ce ajung să fac și pe toate gândurile pe care nesăbuiesc să le păstrez în cap și chiar dacă am dubii, ele niciodată nu ies singure pe stradă și nu vorbesc cu necunoscuții. îmi dau seama că asta deranjează, îmi dau seama că și aroganța mea o face, însă n-am găsit până acum cântarul care să îmi arate că depășesc măsura pierderilor în fața reușitelor cu care mă îndop.
nu sunt o tipă puternică. mie mi-e teamă de nimic.
