bb

e nevoie din când în când să-ți trântești sufletul la pământ
și să-i dai o altă formă
pentru că la urma urmei
și începutul începuturilor
a fost doar un suflu aruncat peste țărână.

fuliș

ce fac oamenii când nu fac nimic?
ce fac oamenii când zic că stau și de fapt nu au stare?
ce face aerul atunci când pleci?
se răcește și e iarnă...


realitatea asta e croită imperfect.
de ce trebuie să cred în îngeri
dacă păsările au aripi
și tu oricum nu ești o pasăre.?

am făcut non-sens?
regret,
sunt absurdă de la o vreme.
de fapt,
de când pretind că te-aș putea,
de atunci am devenit ridicolă
ca și cum n-aș știi,
naiva de mine,
că-n timp ce tu ești departe
eu mai aproape tot nu pot fi.

ferestrele îmi spun totdeauna despre lume
că ea nu se oprește în fața sticlei,
iar în ochii mei continui încă să cresc uneori
și alte lumi paralele...
de acolo ai apărut și tu.
de asta nu coincidem,
nu ne-am întâlnit niciodată
până la momentul nepotrivit.


azi am învățat despre tautologie
și cel mai bun exemplu e că
EU sunt EU,
dar tot tautologie e și că
Eu sunt TU.
înțelegi cum vine asta?
eu încă nu.

bla bla bla etc

stare fără prefață, fără prefix. nu știu să te fi mai căutat vreodată în altă parte decât acolo unde știam exact că nu ești. m-am ferit să scot la lumină întunericul și-am gustat câte puțin din fiecare sunet pe care mi l-ai suflat în gene ca pe vânt. n-am avut nimic mai bun de trențe decât sufletul și cu ăla am șters tot praful de pe toate mobilele de fețe ce-mi înghesuiau retina. n-am putut să mă hotărăsc dacă să urlu din propriul meu verde obscur sau din albastrul tău și mai nebun. mă enervează la culme când nu găsesc rostul, dar știu că lucrurilor li se întâmplă prea des să aibe sens fără ca noi să trebuiască să îl știm. ceea ce mi se pare inutil este să fac poliloghie aici când nu am nimic consistent de spus. fac un pas...mișc un deget,apăs o tastă, îmi place joaaaacaaaa. problema cu oamenii ăstia e că nu iau jocurile în serios. Big mistake! NU ȘTIȚI CE PIERDEȚI când nu vă angajați să pierdeți.

în momentul ăsta nu îmi pasă. nu îmi va păsa nici în momentul posterior acestui posterior moment al anteriorului, nu-mi va păsa nicicând pentru că ar fi prea banal și ineficient să-mi pese. îmi pasă fix cu mult mai mult atunci când spun că nu-mi pasă. îmi pasă până la epuizare și nicicând îndeajuns. dar nu nu nu și semnul exclamării.

îmi pun obloane la degete ca să nu se vadă când strâng pumnul și schimb liniile din palmă în favoarea mea. cred că am pus câteva piedici de gând puterii tale de a-ți aminti să mă uiți. și-mi pare rău încă de acum că nu-mi va părea rău atunci când va fi să fie rău. nu urmăresc să am vreo scuză, la fel de natural precum n-am urmărit să rămân fără ale tale. dacă ajungi din întâmplare să răstorni situația, anunță-mă te rog să plâng un pic că va trebui să-ți părăsesc trecutul pentru un viitor mai incitant, așa de complezență. o să știu să fiu cumva, în felul meu, prezentă. și-am să te conving chiar să mă urăști, de-o fi să fie, tot în felul meu. mai e vreme, mai e vreme să mă consum din nimic cu atâta energie și putere .

et-cetera e "un cuvânt" frumos. bun pentru tot atunci când ți-e groază să apuci să-l spui întreg, bun ca să enumeri balivernele până la capăt atunci când nu ai habar unde se pune cu adevărat PUNCTUL.

spurt

e atat de simplu ! -
intentionat

o sa-ti bati capul sa ma complici,
sa ma amplifici in ceea ce nu pot fi
decat daca inchizi ochi si
tragi perdelele la urechi
ca sa nu intre noaptea
inainte sa ajungi tu acasa.

am gasit vreo 2-3 minti libere,
dar nu am putut sa le locuiesc multa vreme
pentru ca duceau lipsa de suflet,
apoi am sesizat niste suflete goale
si m-am decis sa le umplu cu-minte.


nu stiu unde am gresit.

in zile ca cea de azi
imi amintesc cat de bine ma pricep in a nu-mi aminti de masura.

ma prinde soarele
si bronzul se duce.
ma prinde rosul,
dar ma stinge
ma prinde tot ce
imi scapa,
iar el ma prinde
doar ca sa ma lase in urma.

plasă

sinceritatea e un pamflet acid.
la drept vorbind, realitatea nu are scuze, dar oamenii se folosesc de pretexte ca să obțină iertare.
deifcit de împrejurări, se adoptă imposturi.

pentru că am fost capabilă uneori să comit adevărul
a trebuit să învăț să trăiesc între 4
puncte cardinale
magnetizate de solitudini placide.

tânjeam după un anume soi de indiferență ideală până când m-am surprins într-o zi că, fără să vărs vreo lacrimă, nu încetam să plâng.

m-am înfrânt de fiecare dată când am preferat să obțin vreo altă victorie decât asupra mea însămi.

de la un "1 şi 0" ce nu mă cunoaşte

cu fiecare gând pe care îl gândeşti,
cu fiecare vis pe care îl trăieşti,
cu fiecare rând pe care îl secătuieşti,
cu fiecare pas pe care îl păşeşti,
cu fiecare secundă pe care-o ameţeşti
cu fiecare dans pe care îl zâmbeşti,
cu fiecare dimineaţă pe care o dezveleşti,
cu fiecare moment în care înnebuneşti,
...nu faci decât să...iubeşti.

Ţi-e teamă...
Ţi-e teamă că într-o zi soarele o să se ducă la culcare şi va uita să se mai trezească.
Ţi-e teamă că peste albii pioni ai reginei va ploua cu vopsea neagră şi atunci asasinarea reginei va avea un motiv.Pal.
Ţi-e teamă că timpului îi place sa fie timid cu tine.
Ţi-e teama că fetiţei cu un an mai mare ii place mai mult albul decât ţie.Şi este mai blondă.Şi are eşarfă.
Ţi-e teamă că apa de la suprafaţă nu te iubeşte.Niciun val.Nicio barcă.
Ţi-e teamă să strigi, dar ţi-e teamă să şopteşti.
Ţi-e teamă să urăşti mai mult decât să fi iubită.
Ţi-e teamă că infinitul îţi face farse, pitulându-se în ochiul drept.
Ţi-e teamă că joaca nu este de copii.Nici de oameni mari.Ci de tine.
Ţi-e teamă că ochii din roua dimineţii sunt săraţi...
Şi de aceea nu guşti...

AUTOR: Tiberius Hodoroabă

za în za,oglindă în oglindă.

"Alege să fugi, vinde privirea asta pe tot nimicul din mine! " Solitary Thoughts








suntem două suprafeţe netede de sticlă.
două feţe ale căror reflexii se toarnă
fără rimă unele într-altele.
ne leagă doar un infinit nenumărabil
şi aramatele de euri care dau mâna.
când vrei să mă pierzi e de ajuns
să te întorci să mă priveşti.

te leg strâns de mişcările mele,
fiecare imagine a spatelui meu întors
e compensată de chipul celei care vine,
celei care se întoarce înapoi
acolo de unde niciodată nu pleacă.
tu zâmbeşti la rândul tău,
uneori cu chipul spre necuprins,
alteori întors spre realitate.

suprapunerea noastră imperfectă
ne înlănţuieşte cu fiecare rază
şi cele neştiut de multe sensuri
se întretaie în nesfârşitul dintre noi.
cascadăm ape şi răceli de cristal,
facem schimb de transparenţe
şi pariem pe perspective.
cine pierde?
cine câştigă?


tunelul prin care scăpăm de acum,
se curbează undeva la mijloc,
după ce n de îmbrăţişări naive
nu îndrăznesc să se fărâme...
unde se ajunge în nicăieri?
unde începem oare cu adevărat
să ne distorsionăm în sine...
pentru că vezi tu,eu una,
n-am nevoie decât de etern
ca să ies la iveala orbirii tale.

amicei A.MARE

ea spune :

Acum îmi dau seama,erai doar un nimic ce creştea în ochi meii odată ce te dădeai grbăit înapoi spre în faţă. Erai un nimic ce-mi intra sufocant în ochi atunci când nu te vroiam,erai doar ca să te cer când te îndepărtai şi mă lăsai ... nici măcar nu mi-am dat seama când ai trecut de la un "CINEva" la la un "aNUME" şi nu sunt nici acum în stare să te transform din "acEL" la un simplu fără nume "el".

Nu mai ştiu cum uit să-mi amintesc de tine. Cum să mă opresc să zâmbesc când mi-aduc aminte de cele mai proate glume ale tale. Nu-mi vine să cred că încă mă mai fâstâcesc copilăriile tale,pe care, dacă nu ţi-ar purta privirea,le-aş putea sancţiona uşor cu o punere la colţ. Mi se prea întâmplă să te văd în treacăt şi să îmi închipui pe fastforward toate expresiile feţei tale pe care mi le-ai afişat în tot timpul de când te ştiu; mi se pare că faţa ta e o ironie la tot ceea ce am putut să fiu înaintea ei. Şi ştiu că toate prostiile le-am făcut din cauza ta,dar de ce nici acum nu-mi iese nimic bine deşi nu eşti în preajmă? De ce mi-aş mai dori să fi în preajmă? Fără tine sunt şi eu cum pot,uneori mă descurc prost,alteori îmi iese. Sunt ceea ce sunt şi altora le place,dar mie oare da?

M-aş putea obişnui cu ideea că nu am fost "aceEA" pentru tine,dr nu pot trece peste faptul că m-ai făcut să cred asta. Nu-ţi pot ierta cuvintele pe care ţi le ştiu pe de rost şi nici momentele în care m-ai ameţit în jurul unei bomboane pe care nu mi-ai dat-o niciodată . Încă sufăr pentru asta...sufăr că gustul e încă amar şi nici nu mai cred în dulcegării. Sufăr pentru că în definitiv sunt şi eu tot un copil pentru care baloanele colorate s-au desumflat prea devreme.sufăr fără să o ştii,fără să se ştie,fără să o ştiu probabil nici eu însămi. Dar nu mai simt...am încetat să fac asta de ceva vreme. Ce-ar mai fi de simţit? Regrete? Niciodată. Pentru că sunt ceea ce fac şi pe mine nu am să mă regret niciodată.

Mă întreb uneori cum s-ar înclina o balanţă dacă am pune pe un taler oamenii cărora le-am vorbit de tine şi pe un altul oamenilor cărora le-ai tăcut despre mine.Nu o să mai conteze în curând nici duplicitatea ta, nici naivitatea mea.Rezultanta o să fie tot un 0 care duce spre uitare.

Dacă te osteneşti vreodată să mai dai vreun semn că ne-am fi cunoscut cândva,am să-ţi zâmbesc la fel de frumos pe cum am făcut-o mereu. Dacă inima mi-am lăsat-o prinsă în ghearele tale,dacă gândurile mi le reţii cu indiferenţă,ei bine, satisfacţia de a ştii că mi-a păsat atât de mult pe cât nu aş fi vrut să îmi pese de tine,nu am să ţi-o dau niciodată.





scriptumPOST: ea nu sunt eu. ea e ea. o fată super.

alt vis de-al meu...

am visat un om fericit.
un căutător de pământ,de rădăcini,de trandafiri.
un descoperitor de puncte cardinale asimetrice,
un antreprenor sentimental.
ajunsese pe o planetă nouă,
era un extraterestru destul de uman
şi nu,nu avea un AVATAR,
era un simplu om,
oricare dintre cele 6 miliarde.

nu avea un AVATAR,
dar primise un stomac de rezervă
pe această nouă ţară-ţărm-planetă.
de ce?
trebuia să-l dea hrană la fluturi,
nişte fluturi dulci ieşiţi din larvele primelor atingeri,
crescuţi într-un soi de inimă ce dă în floare.

da,omul nostru se îndrăgostise.
nu era grav.era doar o stare specifică
pe acel univers-continent-stea
numit iubire.


doar un stomac în plus
şi-o inimă trandafir,
atât i-au trebuit.


şi chiar l-am văzut fericit.

"te-am visat între- două somnuri"...(D.D.)

te-am visat între 2 somnuri şi între 9 vieţi,
te-am visat sărutând universuri,
te-am visat sorbind dimineţi.
te-am visat tăcută şi zglobie,
te-am visat înecată în versuri
într-o noapte de 1001 minus o mie.

erai într-un oraş mort de albastru,
erai şi nu erai,mare,cer sau astru,
îmi puteai fi tot,îmi puteai fi lume,
puteai fi nimic fiind ceva anume.


erai învelită în panglici de răsuflări,
mi-erai drum pe 4200 de cărări,
erai vreme mohorâtă şi ploioasă,
erai numai bună de ţinut în casă,
undeva sub pături de iubire,
în mâinile strânse ale unui zmeu,
tu,firavă, puternică şi subţire,
să adormi la pieptul meu.




da,între 2 somnuri te-am visat,
dar am făcut-o senil de abstract.
tu eşti prea crud de frumoasă
şi nu te mai întorci acasă...
oricât te-aş vrea ploaie,
eşti toată numai soare,
oricât aş mai vrea iubire,
rămâi departe o amintire...

avatar

"When I need you,I just close my avatar eyes and I SEE YOU" (CdI)


Sunt verzi...sunt verzi şi mint.
Mint prea frumos ca să nu-i priveşti,
Mint cu cruzime şi te fac să-i iubeşti
Şi când descoperi adevărul în ei
Se fac căprui şi mint sub acoperire...
mint,mint,mint în neştire...











Leona Lewis - I See You
Asculta mai multe audio Muzica