"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

luni, 29 noiembrie 2010

delusion

îngurgitezi fără noimă cuvinte meschine
în amintiri despre
ce ar fi putut să fie iubire.

în câmp deschis ,semantic,
conjug uitarea la toate timpurile.

de tine nu mi-e nicicum,
de tine mi-e ceva.

retrospecţie cu privire la un sine
lăsat în grabă pe la tine,
dar nu acasă,
ci pe străzile unde îmi ţineai adăpost.
n-ai rost,
într-un clocot tardiv de sărut
te-nghesuieşti în mine să fierbi,
dar eu nu am ce să dau peste.

febril,mâinile tale mă caută.
regret,nu mă vor mai scăpa a doua oară.



marți, 23 noiembrie 2010

baliverne cenuşii



nu poţi împăca mai mulţi copii cu o singură jucărie.

un bine fără margini poate fi un rău cumplit.

e o limită destul de fină între compasiune şi repulsie pentru slăbiciuni.

indubitabil,regulile se încalcă doar ca să apară altele noi în faţa cărora eşti nevoit să te supui.

un adio spus prea devreme, nu e decât un "la revedere" amânat.

ca să ştii dacă te mişti,trebuie să ştii dacă ai de unde pleca şi întoarce.

cred că mediocritatea e sumbră, dar se poate trăi orbeşte în lumina întunericului.

când nu mai ştiu să număr,denumesc.

căutăm cuvintele.le afişăm pe cele care încep cu vocală.

mă doare că poţi face atâtea cu tăcerea, mă dezgustă cât de puţin au de spus cuvintele.

caz de nedeterminare pentru infinit ori infinit.

puterea nu ridică, doar amplifică şi micşorează. eu sunt cazul 2.

mă sperie ce nu pot controla,dar şi mai tare să cedez.

eu totuşi mă duc la pescuit iubire, fără să mă uit după ea,fără să arunc plase.

sărutul meu merge pentru băiatul de lângă.

luni, 22 noiembrie 2010



"O iubire adevărată înseamnă să nu poţi gândi contrariul ei."

because there are these few moments, after everyone has left and you are all alone that you start discovering things by exploring your inner depths...one of the most difficult facts to admit is that you are not strong enough not to care about anyone , not to let everything go, not to love anyone. Indeed, solitude helps you get closer to yourself ,but if there`s no one there too, you`ll become just a runabout sailer 'cause being alone in a room is bearable, being lonsome inside your soul hurts ... there`s no place to hide from your thoughts and feelings,sooner or later they will start throbbing into you. First, you are sure you can handle the pain, then you realise you don't know this pain because you have never felt it before, you continue by saying that it has a cure and you are strong enough to get over with it and in the end it is like that : whether you accept it and learn to live with it, or you let it wear you out. Definitely, it is not your case as you do not stumble upon anything and you cannot accept to fall, you gradually become able to send people away of your life with the recklessness of a director who is chosing the actors for his play... and this is correct because there is no room on your stage for others. Suddenly, your pain becomes your strength and you easily get rid of all the impediments, of every possible restraint, of every cause of harm and you are all by yourself, free to follow your way. Your way may be the way of a winner, but the winner is always alone...here is the point when you have to decide what you lose when you win and what you win when you lose.
You do not want to feel touched, because you know how hard your skin was burnt, yet you have always liked to be caressed by the flames...



duminică, 21 noiembrie 2010

notă afectivă

am măcel în vintre.
sentimente făcute rototol!
mintea-i suflecată până în gât,
dar nu se pune pe treabă
şi inima mănâncă somn prăjit
în dupamiezi iulatice de noiembrie.

pâclă pe căi senzitive,
cred c-o iau pe jos
până la prima intersecţie cu noaptea
care îmi va da un sfat mai bun.

ce frumos era urâtul de care îmi ţineai.

vineri, 19 noiembrie 2010

inopinant

ar trebui sa cauți un final la toate? nu.
ar trebui sa te consumi până la ultima fărâmă de energie? NU.
să te dai pe ceva?
să te dai pe nimic?
nu.
să -ți pese?
cât mai puțin.

ne hazardăm. ne aruncăm cu capul înainte știind bine că stâlpul e în față,dar sperând că printr-un miracol ceva supranatural o să ne devieze de la rută.
ne izbim.din plin....
ghinion?
noroc?
de noțiunile astea se folosesc doar cei care caută să se justifice.
a înfrunta? cu ce?cum? nu poate oricine.
eu nu mă justific,mă explic. mie însămi. ca să cresc mare. și cresc mare în fiecare zi.
știu prea bine să fac diferența între cei de ieri,cei de azi și cei de mâine.
lupii își schimbă blana și adaugă din ce în ce mai multe năravuri. prada te satură la un moment dat, obsesia prinderii ei nu te slăbește o clipă.
instinctele locuiesc undeva sub piele, stau la pândă în fiecare bulbuc de sânge ce așteaptă să prindă viață.
când crezi prea mult că ai să reuşeşti,te afli pe muchia de cuţit care te împinge în eroare.

să nu fi înţeles? să-ţi fi scăpat ceva?
din vedere faptul că ţi-a lipsit indiferenţa.
din mână şansa de a fi arătat că îţi pasă.

ce să se repare? ce să se strice? neutralitate? obişnuinţă. nu schimbăm lucrurile pentru că la un moment dat însăşi ordinea devine haos. şi din mândrie pierzi progresiv... acumulezi şi apoi risipă.
să ai tot ce vrei şi să nu te ai pe tine.frustrant.

nu ştii.bine?rău?ei şi? cu astea ce?


ritm delirant. totul e un exercițiu. un exercițiu prin care încerci să te rezolvi. desigur că ai putea să nu ai solutii,să nu ajungi la rezultat... dar ciornele pe care te-ai lucrat pot deveni în timp valoroase...

joi, 18 noiembrie 2010

motion


it`s not what people say,it`s what they do...
trying to pull you out from inside was a mistake I promised myself not to do  again. Wasting energy on forgetting you seemed like a perfect excuse toremain in touch with my dead memories...my neverlasting happiness...
I tried to build castles,not even one lasted...maybe I have to ask myself if there were any castles at all...what if all I imagined was only a big mound of dust confused with the sand...and the sea replaced by all the tears I chocked back. And meanwhile I forgot...I forgot I am supposed to stay strong, to not go wrong, to ignore the cold wind is blowing me up , to swallow the rain that`s falling over me... how to destroy all those walls I put between love and anger?

yes,it was my fault
but I blame you for being this way.

there is so much when you say there`s no more.

luni, 15 noiembrie 2010

aruncatul nimicului




bine,e totuşi bine că mai gândesc înainte să mă las pe mâna tentaţiilor,înainte să mai simt impulsiv pe momentul trecutului,ca un răspuns perlat la întrebarea nimicului...
pentru că uneori îmi vine să dezgrop toate rădăcinile firelor de păr din neputiinţă de altceva... şi neputinţa crede-mă,e peste tot! şi te face mic şi chircit şi întortocheat în jurul axei tale,nici vorbă de zile şi nopţi,o singură ameţitoare noapte...gravitezi în jurul conşiinţei tale,care nu iartă neînduplecata,nu-ţi iartă vrutele şi nevrutele pe care le-ai trântit la nimereala disperării...
nu o să înţelegi pentru că vezi tu,nici eu nu înţeleg prea bine...dar nu cred că e de bine. e un bine stricat şi pus la păstrare sub formă de gol...gol acolo unde răsună vocea ta,gol acolo unde erau cuvintele tale,gol urmele tale pe trupul meu,gol,privirea ta în a mea,gol într-o iarnă de care mi-e frică...şi e un gol care încă respiră şi nu se videază în niciun fel, un gol care nu intră la apă,unul de care nu poţi scăp, pe care nu-l poţi băga sub preş,nu-i poţi face nimic...pentru că e un gol care umple. în principiu pe mine de tine... dar numai de-ar fi numai atât!


ăăăh....şi sunt seri ca astea,după nopţi ca cea trecută şi după perioade ca cele din spate,când răbufneşti...că e sănătos. ca şi cum după ce ai fi umblat prin toate junglele,deşerturile şi munţii pământului,ajungi acasă şi faci o baie caldă...la tine în cadă. dar eu tot simt că încă doar mă spăl pe faţă cu apă de ploaie printr-o văgăună a minţii mele. "acasă"- noţiunea asta mi-a devenit stângace de ceva vreme. mai întâi ştiam ce e ,apoi am negat ceea ce ar fi pututu fi şi i-am dat altă locaţie,urmând ca după să rămân pe drumuri,având însă din nou o tentativă de a pune capul în pământ şi a mă întoarce ispăşită "acasă", dar n-am găsit nimic aşa că iar am risipit şi rătăcit... poate că lumea e acasă...poate că acasă nu e neapărat cineva.

trăim printre n combinaţii posibile,milioane de şanse şi infinit de multe eşuări...neînţelegeri,ambiguităţi...a fi derutat,debusolat,îngrijorat,a fi predispus s-o dai în bară sau să nu-ţi iasă totul aşa cum vrei, nu e decât rutină...

nu.nu văd.şi nu aud.nu pricep.nu pot.nu-mi iese.mă înfurii,dar tac.înghit când ar trebui să scuip şi inspir când ar trebui să dau afară. care parte din "mine" îmi scapă?

păcat.mare păcat că mi-a păsat întotdeauna prea mult de toate.

http://www.youtube.com/watch?v=L7xSofqmHLs

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

I couldn`t have loved you,unless I gave you up...

just like an old sheet,you crumpled up my heart in your fist
and now there`s no time for turning back...
my feelings are not to be fixed
and I have changed my playlist
to the next track...



http://www.youtube.com/watch?v=1LJtjWIfz_4

joi, 11 noiembrie 2010

întoarcerea la laguna albastră




"în afara lucrurilor pe care le iubim,nu mai reprezentăm nimic"
şi-mi dau seama că ziua în care am să mă nasc pentru ultima dată
e ori îndepărtată,
ori,
n-o să vină niciodată.

dar niciodată e un cuvânt sever şi încărcat de plastic,
e ori casant,
ori fantastic.

însăilez himere din neant,
e ocupaţia mea de bază...
îi judec pe cei care mă rostesc
înainte să mă gândească
şi-mi pare rău de balivernele la care mă rezum,
sunt mai departe de lume
sunt de peste drum,
praf şi seminţe
în acelaşi pumn
de ţărână.

Odată ce prăbuşeşti în mine verile,
odată ce-mi iei apa pentru setea lumii,
entuziasmul meu devine cumpătat ;
refuz să mă bag în pat,
refuz să mă dorm,
refuz să mă torn
în altă formă decât a inimii mele.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

emoţii de toamnă

Fotograf: Felicia Simion - www.feliciasimionphotography.com
- www.ineedchemicalx.deviantart.com
Model: Zor de Zi

























































vineri, 5 noiembrie 2010

poem de neidilă

Ne iubim ca două picături de praf,
ce se-mpletesc haotic în lumină,
neştiind că muzica-i acolo
chiar şi când urechile dorm
şi doar ochii stau de veghe.

să lăsăm cuvintele pe mai încolo,
săruturile noastre nu au rimă,
nopţile mele fură glasul tău,
atât de mult începi să-mi fiu
încât visul meu nu mai are somn.


luni, 1 noiembrie 2010

că e luni





şi e toamnă,frig şi anapoda.

"Vă urăsc domnule,pentru că aşa aţi vrut-o ; dar vă urăsc cu pasiunea celui care încă ar fi putut să vă iubească dacă aţi fi dorit-o" Rouseseau


pe-o astfel de vreme îndărătnică toate iluziile pe care ţi le-ai putea face ajung să se plătească. pui totul la bătaie ca să pierzi totul,pentru că altă cale nu e.vrei să scapi,să te descotoroseşti,aşa că îţi astupi urechile,îţi fereşti ochi şi totul se învârte delirant înuntrul minţii tale ; nici somnul nu îţi mai e somn de la o vreme, e ceva mai mult decât o închidere de pleoape şi cu mult mai puţin decât o amorţire binefăcătoare pentru că visele te zvârcolesc de pe o parte pe alta şi nu îţi dau pace, îţi schimbi locul,dar în tine nu se schimbă nimic. în tine trăieşte ceva ce nu are legătură cu ce se întâmplă în afară. uneori te întrebi dacă n-ai crescut cumva în tine un tu prizonier între pereţii pieptului care se zbate să iasă şi să te devoreze . năucit de trecerea asta bezmetică a timpului,căruia apropo, încă nu i-ai găsit nicio definiţie şi niciun sens, continui să faci tumbe de pe azi pe mâine
, să îţi cârpeşti din zdrenţele alea de sentimente ca să îţi ţină de cald până într-o primăvară îndepărtată. parcă era bine cândva şi parcă e bine şi acum,doar că undeva ceva îţi scapă...iar asta te roade şi te frământă,te consumă şi te arde. nimeni nu înţelege şi nici măcar tu nu o poţi face,îţi reproşezi că nu ai avut curajul de a pierde şi nu te-ai bucurat deloc atunci când ai câştigat ce pierdusei. nu-ţi foloseşte la nimic mândria,era cu mult mai sănătos să laşi de la tine din când în când. te-ai trişat pe tine când a fost vorba să dai cărţile pe faţă şi-ai ieşit din joc. ai vrea desigur să nu fi singură în toată treaba asta, te-ar consola să ştii că în prelungirea gândurilor tale vin grijile unui alt suflet,dar nu ţi-a trecut prin cap că ai putea să laşi loc de ceva atunci când ai zdorbit impulsiv totul în picioare de ciudă. degeaba,tu...tu nu poţi să arunci cu pietre şi apoi să vindeci rănile făcute.tu nu renunţi niciodată să ţii la tot,fie iubire,fie supărare şi întotdeauna când începi ceva,rar te opreşti... infinit deci?! imposibil